RSS

Arhiva pentru 16:51

Pe 21 octombrie anul acesta, un grup de douăzeci de fraţi au plecat din nou spre Olanda, pentru demontarea celei de a doua clădiri. Dintre aceştia, unii participaseră şi la demontarea celei dintâi, şi cam ştiau ce-i aşteaptă, în timp ce ceilalţi mergeau pentru prima oară.
Deşi pentru cei mai mulţi destinaţia era deja familiară, […]

Tot articolul »

Situat pe traseul ce duce din satul Porumbacu spre Cabana Negoiu, la aproximativ 12 km și 2 ore de potecă distanță de aceasta, Campusul AZSMR, oferă prin localizarea lui strategică, la poalele Carpaților Meridionali, multiple posibilități de drumeție, atât pentru doritorii de trasee de creastă, cât şi pentru cei care preferă trasee mai uşoară cu […]

Tot articolul »

Poate că v-ar plăcea să existe un loc unde, într-un cadru natural pitoresc şi o ambianţă creştină:
– Copii, adolescenţi sau adulţi să-şi poată petrece o parte din vacanţe şi/sau unele weekend-uri, participând la cursuri şi seminarii educative şi aplicaţii practice pe diverse teme interesante şi cu aplicabilitate imediată cum ar fi:
CURSURI BIBLICE plus:
cursuri de […]

Tot articolul »

În perioada 13 – 29 septembrie 2009, fraţi binevoitori din cinci dintre Conferinţele Uniunii Române au fost plecaţi în Olanda, muncind la demontarea unei clădiri modulare achiziţionate de Uniunea Română pentru Campusul AZSMR Porumbacu.
Cu un efectiv minim de oameni și cu efort maxim, depus în condiţii nu tocmai confortabile de cazare, masă și lucru, fraţii […]

Tot articolul »

Vara aceasta au continuat lucrările la proiectul „Campus AZSMR” – Porumbacu, realizându-se într-un timp scurt o primă cabană din lemn, cu o suprafaţă de aprox. 45 m2, (parter și mansardă), menită să asigure posibilitate de cazare, pentru cei ce vor fi implicaţi în lucrările mai ample care vor urma.
Ea a fost compartimentată la parter într-un […]

Tot articolul »